porter-novelli

suntem prezenți pe piața de comunicare din România din anul 2006, iar în decursul anilor ne-am consolidat  poziția de jucător cheie al acestei industrii.  cu o echipă de profesioniști cu peste 15 ani de experiență în domeniu, creăm și implementăm strategii complexe de comunicare, respectând cele mai valoroase rigori profesionale.  de-a lungul timpului, am oferit consultanță pentru unele dintre cele mai mari companii din România, din toate sectoarele de activitate, iar proiectele pe care le-am coordonat   s-au tradus prin premiere în România, recorduri la nivel mondial sau rezultate care au întrecut toate așteptările inițiale.

prețuim creativitatea, ideile inovatoare și puterea de a crea dialoguri între clienți și publicurile lor.

viziunea noastră: relațiile publice reprezintă arta de a construi reputația și știința de a o conserva.